FAQ
Întrebări frecvente
Cum pot aplica la DEICHMANN?

Pe pagina de internet www.deichmann-cariere.ro vei găsi posturile noastre vacante. Pentru a vedea toate posturile disponibile din zonă, selectează câmpul de activitate dorit și zona de reședință. Acum poți aplica direct pentru poziția selectată folosind formularul online. Recomandăm să ai pregătite documentele relevante, pentru a le putea încărca direct. În funcție de postul urmărit avem nevoie de: CV, scrisoare de intenție, diplome de absolvire sau formare, referințe etc.

Cum știu dacă aplicația mea a fost trimisă cu succes?

După ce ai completat informațiile în toate câmpurile și ai încărcat și trimis documentele necesare aplicației, vei primi un e-mail automat de confirmare de la noi.

Ce se înțelege prin documente necesare?

Prin ”documente necesare” ne referim în primul rând la CV, însă dacă dorești, ne poți transmite și o scrisoare de intenție. De asemenea, un avantaj reprezintă și alte diplome de absolvire și certificate oficiale, pe care ni le poți furniza în plus. Te rugăm să reții că poți trimite fișiere atașate exclusiv ca documente PDF, precum și JPEG pentru fotografia ta, iar acestea nu trebuie să depășească 3 MB în total.
Dacă fișierul este prea mare sau are un format diferit (de exemplu: Microsoft Word), va trebui să-l convertești și să îl micșorezi în consecință. Poți găsi instrumentele necesare accesând Google.
Te rugăm să reții că numai documentele complete vor fi luate în considerare.

Ce se întâmplă cu documentele mele după aplicarea online?

Datele tale personale și documentele sunt înregistrate în baza noastră de date. Documentele corespunzătoare aplicației tale vor fi apoi verificate și supuse procesului de selecție. După revizuire, acestea sunt transmise persoanei responsabile de recrutare pentru poziția respectivă. Mai multe informații despre protecția datelor în procesul de selecție și recrutare pot fi găsite aici.

Nu pot aplica online. Pot să las personal documentele în magazin sau să le trimit prin poștă?

Te rugăm să înțelegi că pentru a proteja datele tale, conform Regulamentului general al UE privind protecția datelor, nu putem accepta aplicații personale sau prin poștă.

Nu găsesc poziția pentru care am vrut să aplic. Ce înseamnă asta?

Noi actualizăm zilnic platforma noastră de recrutare. Se poate întâmpla ca funcția dorită să se fi ocupat deja și, prin urmare, poziția să fi fost închisă. Însă între timp situația se poate schimba și pot apărea noi poziții în zona ta care să se potrivească nevoilor tale.
În acest caz, te invităm să urmărești posturile disponibile pe site-ul nostru, la secțiunea “Oportunități de angajare”.

Cât durează procesarea aplicației mele?

După ce primim documentele tale online, acestea vor fi transmise departamentului responsabil în termen de câteva zile. Dacă profilul tău este potrivit postului pentru care ai aplicat, vei fi contactat în maxim 2 – 4 săptămâni.

Care sunt perspectivele mele de carieră în DEICHMANN?

Suntem în permanență în căutare de angajați dedicați care își doresc să crească odată cu compania noastră. La noi ești provocat ca angajat și apreciat ca om. Astfel, în funcție de realizările și abilitățile tale, îți oferim ocazia să treci prin mai multe etape de dezvoltare personală și profesională, urmând programe speciale de formare, perfecționare și instruire și te vom susține să avansezi în cadrul companiei.

Care sunt avantajele dacă lucrezi la DEICHMANN?

Angajații sunt partenerii noștri cei mai importanți. Alături de noi vei găsi atât provocări, cât și apreciere, implicarea și motivația ta fiind recompensate printr-un pachet generos de stimulente și beneficii.
Iată aici numai unele dintre ele.

Câte ore pot lucra la DEICHMANN?

În magazine oferim angajaților noștri posibilitatea de a lucra atât part time cât și full time. De regulă, posturile din centrală cât și cele de conducere din vânzări sunt ocupate de angajați cu normă întreagă.

Ce calități trebuie să am pentru a lucra la DEICHMANN?

Angajamentul deplin, motivația ridicată și sociabilitatea absolută sunt cerințe de bază, cărora le acordăm o importanță deosebită. În filialele noastre sunt întotdeauna multe de făcut, iar toată lumea trebuie să se implice – atât șeful de magazin, cât și asistenții de vânzări.

Pot aplica chiar dacă nu am experiență în vânzări?

Experiența în vânzări este o cerință pentru anumite poziții, dar pentru cei care își doresc o schimbare de profesie oferim o oportunitate bună de a-și construi o carieră în compania noastră. Prin urmare, ești binevenit să aplici pentru poziția dorită în portalul nostru de carieră.

Am aplicat deja o dată și am primit un refuz, pot aplica din nou?

Desigur, ești binevenit să ne trimiți aplicația ta online pentru un alt post mai potrivit pentru tine.

Nu am găsit un loc de muncă adecvat, pot aplica din proprie inițiativă?

Dacă nu ai găsit un loc de muncă potrivit pentru tine, ai opțiunea de a aplica online din proprie inițiativă. Pentru aceasta ne poți trimite aplicația ta în care ne indici postul dorit, departamentul, orașul, la adresa de e-mail: hr-dro@deichmann.com.

Am citit în anunțul de angajare, că are loc un interviu de grup într-o filială. Ce înseamnă asta? Pot participa și eu?

Un interviu de grup deschis îți oferă posibilitatea de a veni spontan, fără o programare sau o aplicare anterioară, pentru a te prezenta personal.
Interviurile au loc la o anumită dată și oră. Te așteptăm cu CV-ul tău.
Programul exact pentru interviul de grup îl vei găsi în anunțul respectiv.

Cât este salariul?

Angajații sunt partenerii noștri cei mai importanți. Alături de noi vei găsi atât provocări, cât și apreciere, implicarea și motivația ta fiind recompensate printr-un pachet generos de stimulente și beneficii. Salariul este confidențial, însă pe parcursul procesului de recrutare vei afla tot ce este necesar pentru a putea lua o decizie informată.

Care este programul pentru poziția de Asistent Vânzări? Se lucrează în ture? Se lucrează în weekend?

Programul este în ture, astfel încât să asigurăm activitatea pe toată durata de funcționare a magazinului.
Turele se stabilesc săptămânal, împreună cu șeful de magazin și ceilalți colegi, astfel încât prin rotație, fiecare membru al echipei să fie în mod echitabil repartizat atât pe turele de dimineață, cât și pe cele de după-amiază, dar și în weekend.

Angajați și persoane cu vârsta de sub 18 ani?

La noi, vârsta minimă de angajare este de 18 ani împliniți.

--